Nu mi-a spus nimeni că o să plâng când el doarme

În primele săptămâni cu bebelușul meu, eram un amestec de epuizare și miracol. Îl țineam în brațe și mă întrebam cum pot să-l iubesc atât de tare și totuși să vreau o pauză.

Într-o seară, după ce l-am adormit, m-am pus pe pat și am izbucnit în plâns. Nu de tristețe. Nu de frică. Ci de ceva greu de explicat – o combinație între vină, iubire și dor de mine.

A fost prima dată când am simțit că maternitatea nu înseamnă doar „să fii mamă”, ci și să te regăsești, bucată cu bucată.

💛 Ai simțit și tu așa? Lasă-mi un gând de încurajare. Poate azi îl citește o altă mamă care plânge în tăcere.