O zi mohorâtă și micile noastre aventuri de acasă

Astăzi e o zi de octombrie mohorâtă. Plouă de câteva zile, e rece și urât afară. Cerul pare obosit, iar picăturile de ploaie lovesc în geamuri ca niște bătăi mici și ritmice. Încercăm, printre pauzele luate de nori, să ieșim și noi puțin să luăm aer, să simțim că timpul nu s-a oprit între pereții casei.

Dar băiețelul meu, care are un an și trei luni, nu e deloc impresionat de toamna de afară. Nu apreciază vântul rece. Așa că ne plimbăm puțin, doar cât să-i aud pașii mici și repezi pe alee, apoi ne întoarcem în casă.

Acolo începe adevărata aventură. El scotocește prin cutia cu jucării, le scoate pe toate, le răstoarnă, le analizează preț de un minut, apoi se ridică și pleacă mai departe — mic explorator în marea lume a casei noastre. Eu, mereu la un pas în urma lui, rostind cuvintele pe care le repet zilnic: „Acolo nu e voie… acolo te poți răni… ai grijă… nu deschide dulapul… nu umbla la cuptor… balconul e interzis.”

Și așa trece timpul. Între descoperiri, interdicții și râsete. Mai o gustare, mai o alergătură după el prin cameră, apoi ne întoarcem la cutia cu jucării și o luăm de la capăt.

E obositor uneori, dar în același timp, e frumos. E viața noastră acum — un amestec de haos, dragoste și momente mici care ne umplu zilele, chiar și pe cele mai mohorâte.